Rolul parintilor la inscrierea la facultate si cateva despre gender

Doua subiecte fara legatura intre ele dar egal de interesante.

1. Ce rol au parintii la inscrierea copiilor la admiterea in facultate? Sau, ce efect au ei? E fascinant sa participi si altfel decat birocratic la procesul de inscriere la facultate. Fosti copii, viitori adulti vin sa se inscrie la facultate. Marea majoritate este insotita de cel putin un parinte. Altii vin si cu fratele. Unii dintre acestia par tarati cu forta in acest proces. Altii par sa conduca tot procesul. Candidatul este de multe ori in plan secund in exact procesul care ii ghideaza viata de peste 3 ani. Unii viitori studenti nici nu isi aleg ei facultatea: "unde ma mai inscriu mama?". Mama se gandeste si spune. Copilul bifeaza adeverinte.

In momentul asta imi pun intrebarea: fac bine ce fac parintii cand isi conduc copii in acest mod? Stiu ei mai bine decat tanarul in cauza ce i se potriveste si ce i-ar placea sa faca? Observatia nesistematica si profund etnografica arata ca aceia care s-au orientat catre domenii atipice (teatru, si altele laturalnice unei societati "normale") vin singuri la inscriere.

O alta intrebare, venita mai mult din amuzament, dar cu un impact puternic asupra vietii sociale, este: oare parintii sunt mai lucizi si mai obiectivi in acest proces? Isi ajuta efectiv copii sa participe la procesul de inscriere intr-un mod eficient si pozitiv? Iara cateva observatii (ingrijorator de repetitive):
- parintii nu stiu ce acte trebuie depuse si mai mult isi incurca copilul care s-a informat de pe internet si stia exact ce trebuie si ce nu;
- parintii sunt reticenti in a preda actele in original si, uneori, hotarasc sa nu isi mai inscrie copilul de teama sa nu pateasca ceva diploma de bac;
- parintii isi agita copii, frecvent umilindu-i prin sentimentul de incompetenta indus acestora pentru ca au gresit un formular care oricum poate fi corectat.

Deci ce rol au parintii in toata treaba asta si unde ar trebui sa apara detasarea tanarului de exemplele oferite de ei?

2. Gender. Un termen nou in Romania (chiar si in stiintele sociale). Initial am vrut sa pun o definite a termenului aici dar acum mi se pare o varianta simplificatoare. Mai bine cautati voi in cartile de sociologie si aflati ce e. Pe scurt, este un termen complex care se refera la modul in care se construieste sexualitatea cultural. Ce inseamna sa fi masculin? Dar feminin? Gender include "a fi barbat", "a fi femeie", "a fa transgender" si altele.

Care este "problema" de fapt? Termenul este tradus in romana ca "gen". Totusi, genul = sex pentru cei care il folosesc. Adica diferenta sexuala (biologica) dintre barbat si femeie. Adica cum suntem in buletin pentru ca medicul a zis ca suntem baieti pentru ca avem X iar fetele sunt fete pentru ca au Y. Mi se pare gresit sa folosim gen in loc de sex in chestionare pentru ca aratam ceva confuzie in termeni. Mi se pare ca ideea de politically correct (adica sa vorbim frumos, adica academic) mi se pare ca este intinsa mai mult decat este corect. Ce e rau in a folosi cuvantul sex?

Generalizand, am impresia ca in carti si intalnirile oficiale vrem sa fim puritani dar in realitate suntem, simplu, oameni.

So? Gender anybody?

Traiesc intr-un oras cu oameni deplorabili

Masini parcate pe trotuar de trebuie sa le stergi ca sa treci, asta daca poti. Soferi care si-au cumparat prima banda. Unii dau cu spatele in locuri interzise pentru manevra asta. Altii incurca circulatia ca sa faca dreapta pentru ca nu s-au incadrat corect din timp. Esti claxonat pe trecerea de pietoni desi esti deja la jumatatea ei, tu cu inca 3 biciclisti si un pieton cu carucior. Ba mai mult, masina abia incetineste si ameninta ca te va lovi. Exemplele pot continua.

Si nu sunt putine toate astea si nu toate au legatura cu sofatul. Mergi cu metroul dimineata si vei intelege. Majoritatea celor care urca nu le dau voie celor care coboara sa isi indeplineasca aceasta dorinta. Desi nu este loc cineva intotdeauna se gaseste sa se bage sub mana cu care te tineai de o bara abia apucata. Altii poposesc in capatul scarii rulante nefiind siguri incotro sa o apuce iar tu esti obligat sa faci echilibristica ca sa nu iti prinzi picioarele in mecanism.

Si tot asa. Si tot asa. Si tot asa.

Ce mi-a stricat ziua in schimb azi? Plec frumos de acasa si ghici ci: masina parcata regulamentar in parcarea publica pe un drum public are stergatoarele ridicate. Inca o data: masina e parcata intr-o parcare publica corect. Nu ocup locul nimanui. In schimb un destept cu mult bun simt a simtit ca strada e a lui. Ca i-a dat masa un loc pe bulevard numai si numai lui. Imi venea sa urlu. Am simtit ca spatiul meu privat este invadat, ca cineva este la usa de la intrarea in casa si mi-o zgarie pentru ca am tupeul sa locuiesc in orasul asta. Mi se pare incredibil cat de departe de o lume civilizata suntem... Noi astia care vrem sa credem ca oamenii din Bucuresti sunt in continuare oameni si nu animale in cautare permanenta de prada mi se pare ca suntem niste prosti. La ce bun sa mai cred asta? Aici fiecare e pentru fiecare. Sunt furios. Nu inteleg de ce nu putea gasi o solutie mai buna decat ridicatul stergatoarelor. Eventual sa imi lase un numar de telefon si sa ma roage sa il sun sa discutam: poate are nevoie intre anumite ore sa acceseze locul ala de parcare din diferite motive. Nu ai cu cine. Nu ai ce. Nesimtire si magarie si iar nesimtire.

Diseara ma astept sa o gasesc zgariata. Cum ar trebui sa reactionez?

Intrebarile zilei

Poporul roman este mai galagios decat altele? La ce ma refer: intr-un spatiu public, sa zicem o statie de metrou, angajatii vorbesc foarte tare eventual tipa unul la altul ca de pe o tarla pe alta. Interesant ca acesti angajati, cel putin teoretic, trebuie sa ne ajute sa calatorim mai frumos, mai confortabil, inclusiv the man care trebuie sa apere gardul (a se citi bodyguard).

Oamenii se schimba ca structura sau vorbim doar despre o modificare temporara a gusturilor? Nu mai scriu la ce ma refer.

Oamenii inceteaza vreodata sa repete aceleasi greseli? Nici aici nu mai scriu.

Femeia de servici sau lupta de clasa

Mi se pare fascinant adevarul din zicala "Pana la Dumnezeu te mananca ingerii" (parca asa era).

Trecerea de pe o pozitie ierarhica pe alta (banuiesc ca simbolica mai mult) face minuni: avansatul devine arogant, te trateaza la propriu cu spatele cand pui o intrebare, aproape tipa cand o rogi sa iti repete raspunsul pentru ca nu l-ai auzit si tot asa.

Ma intreb daca comportamentul este similar cand ii solicita o informatie cineva de acelasi status. Pentru ca atunci cred ca e vorba de altceva.

Urmatorul post o sa fie optimist, poate chiar patetic :)
Promit.

Sictir

sictir = 'exprima vulgar repulsia' (sursa: http://dexonline.ro/search.php?cuv=sictir)

Sunt plin de el.
De cateva minute nu scap de senzatia asta.
Primarii din Bucuresti isi pun numele pe toate gardurile, a se citi pe toate 'marile' realizari care oricum le intra in atributii (parcuri, parcari s.a.).
Metrorexul isi respecta calatorii ruland la ora 8.30 metrouri la 7-10 minute. Aglomeratia se transforma in sauna, nervi, disconfort.
Vanzatorii nu au la ora 9.00 sa dea rest la o hartie de 50 de ron si te fac sa te simti ultimul om pentru ca nu ai venit pregatit sa iti iei o apa plata.

Exemplele pot continua.

Dincolo de evenimentele astea concrete pot adauga lucruri care tin de atitudine: secretomania. Unii oameni (as vrea sa evit generalizarile dar mi-e teama ca simtul comun dovedeste altceva) se tem sa iti spuna la ce lucreaza desi tu ii poti ajuta sau macar informativ te poti bucura pentru 'succesurile' lor. Privirile se invart prin camera, 'complicii' se uita fix unii la altii iar tu iti dai seama ca mai bine o lasi balta.

Eu tot sper sa nu mai scriu lucruri din astea dar parca sunt din ce in ca mai vizibile. Mi se pare ca ne aflam intr-un moment de varf al dezorientarii umane si profesionale. Everybody is for himself. Almost everybody...